Hurezi > Introducere


Introducere

Între 1678 şi 1725 arta românească a cunoscut o fază de înflorire artistică şi culturală creându-se un stil caracteristic, denumit "stil brâncovenesc" după numele domnitorului român Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Această perioadă a artei româneşti reprezintă un ultim moment de sinteză şi înflorire a artei postbizantine într-o epocă în care arta rusească, sârbă sau greacă, la fel ca şi arta din Principatele Române, era încă fidelă tradiţiei ortodoxe.

În această perioadă domni - ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat, mitropoliţi ca Varlaam, Theodosie, Antim Ivireanu, episcopi ca Ştefan Mitrofan, stareţi ca arhimandritul Ioan de Hurezi, Ilarion de Cozia şi erudiţi ca fraţii Greceanu, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino ("stolnicul" - mare dregător ce avea în grijă masa domnească şi era şeful bucătarilor, al pescarilor şi grădinarilor) realizează în acelaşi timp o amplă şi sistematică operă de reactualizare a tradiţiei bizantine în formele şi substanţa sa. Filonul bizantin şi ortodox al artei româneşti se întăreşte: în cercurile grecofile de la curtea domneasca a avut loc o adevărată Renastere bizantină, pictura murală şi iconografică şi-au recâştigat caracterul academic paleolog. Stucaturile, sculptura în lemn şi piatră, broderiile de tadiţie bizantină, ţesăturile orientale sau italieneşti sunt de o somptuozitate ieşită din comun, unde coexistă Bizanţ, Orient şi Baroc laolaltă. Dar chiar şi în acel secol baroc, componenta clasică a artei bizantine, transmisă celei din Principatele Române, rămâne trăsătura stilistică dominantă a artei româneşti. Elementele orientale şi baroce din decorarea în piatră, orfevrăria, sculptura în piatră şi stuc împrumută o notă particulară şi pitorească artei româneşti din această perioadă, dar aceste trăsături împrumutate artei din epocă nu vor modifica cu nimic caracterul său postbizantin.

Unică în sud-estul Europei, această sinteză postbizantină şi-a găsit cea mai autentică expresie în mânăstirea Hurezi


Corina Popa


Citate din "Cerurile Oltului", pag. 90/98, ediţia II-a, publicată în editura PRO, anul 1990, preluate cu încuviinţarea autorului, Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Albei, Crişanei şi Maramureşului

  ... Eu am zăbovit de multe ori cu privirea peste mînăstirea Hurezi. Că ea reprezintă cea mai frumoasă ctitorie brâncovenească şi cea mai completă şi complexă aşezare monastică din ţara noastră este astăzi un adevăr la îndemâna oricui. Am privit-o lung de pe înălţimile din împrejurimi, fie de pe dealul Ulmu, adică dinspre scăpătat, fie de pe Neagota, adică dinspre răsărit - ... - şi am fost copleşit mai întâi de măreţia construcţiei. Aria mînăstirii propriu-zise era înconjurată, pe vremuri, de un zid cuprinzător, ca de cetate, înalt de vreo şase metri şi gros de unu, durat din piatră de rîu prinsă în căsuţe de cărămidă arsă, frumos şi evocator refăcut, în timpurile noastre, de către fosta Comisie a Monumentelor Istorice; el urmează îndeaproape neregularităţile terenului, căţărîndu-se pe dîmburi şi prăvălindu-se devale, ca o replică în miniatură a celui chinezesc. Un alt zid, tot de piatră şi mult mai înalt, închide latura răsăriteană a incintei, pentru ca să continue cu peretele întărit al aripei domneşti, dinspre miazăzi, amîndouă fiind înzestrate cu un şir înalt de creneluri, aidoma fortăreţelor medievale.
  .... Brâncoveanu îşi făcuse, într-adevăr, o locuinţă domnească pentru o şedere chiar mai de durată, din care nu lipseau sălile de divan şi o tainiţă fără ferestre, cu uşă secretă, în vecinătatea odăii de dormit.
  Reşedinţa - care acum adăposteşte colecţia obiectelor de artă a mînăstirii - cuprinde spaţii limpezi, senine, aerisite, dominate de cupole largi, cu arcele sprijinite pe stîlpi de piatră. Domnul însă n-a ajuns niciodată să se adăpostească aici, nici să-şi ascundă averile.
 Numai gîndirea secolului său - ca şi a altora, vecine - a putut zămisli un asemenea amestec între trebuinţele spirituale şi cele de arme, amestec care nu a folosit nici spiritului, nici armelor.
  ... Nu trebuie să uităm, că, după Dimitrie Cantemir - contemporanul şi neprietenul său -, Brâncoveanu a fost cel mai cult dintre voievozii noştri, beneficiar al curentelor din Constantinopol şi Padova, un adevărat om al Renaşterii. .... Aşadar, Constantin îşi va fi gândit ctitoria după un plan înlăuntrul căruia sălăşuieşte un înţeles duhovnicesc mai adânc, chiar dacă admitem că planul nu i s-a luminat dintr-odată, ci în timp. Privit de foarte sus - şi abstracţie făcînd de capriciile terenului -, ansamblul arhitectural al Hurezilor se înscrie ca o constelaţie în formă de cruce greacă, cu patru biserici la capete şi una la centru. La miazănoapte, schitul Sfinţii Apostoli; la miazăzi, biserica Sfinţilor îngeri, a satului Romani - amîndouă fiind ridicate de către arhimandritul Ioan, întîiul egumen al mînăstirii, duhovnic, sfetnic de taină şi inspirator al voievodului; la răsărit, biserica-bolniţă, zidită de doamna Marica; la apus, schitul Sfîntul Ştefan, durat de feciorul său cel de al doilea, care purta numele întîiului martir creştin; în mijloc, inima crucii e însăşi biserica cea mare, ctitoria nominală a voievodului, cu chiliile împrejur, căreia paraclisul domnesc - în fapt, al şaselea locaş de închinare -, cu silueta lui zveltă, i se adaugă ca o floare albă la subsuoara unei răstigniri. Dacă se vorbeşte de caracterul unitar al Hurezilor, eu sunt convins că această unitate nu se limitează la stitul artistic.
  ... Specialiştii spun că, odată cu epoca brâncovenească, vechiul stil de biserică bizantină a dispărut complet, iar cel sîrbesc a suferit modificări atît de substanţiale încît cu greu mai poate fi recunoscut. Aşadar, formele de împrumut se subţiază treptat şi iau chipul unei matriţe autohtone prin care geniul românesc absoarbe ceea ce simte că-i este propriu şi leapădă impostura. Iată, deci, şi un Brâncoveanu învăţător, al celor ce încă ar mai crede că o cultură, se poate face din petice colorate. N-au învăţat de la el revoluţionarii paşoptişti, şi nici alţii de după ei. Odată mai mult îl iubesc pe Brâncoveanu că a ştiut să fie contemporan cu Occidentul fără să devină, neapărat, occidental. Din frumuseţile Apusului a luat numai atît cît a crezut că-i trebuie spre a da frumuseţilor neamului său un spor de frumuseţe. Sincronismul creştea organic.... Stilul brâncovenesc creşte din însuşi pămîntul ţării, dar se hrăneşte dintr-un văzduh mult mai larg. Adu-ţi aminte că nici linia gotică a bisericilor de lemn din Maramureş n-ar fi fost posibilă dacă înseşi casele ţăranilor n-ar fi avut acoperişul foarte ţuguiat; turla ascuţită, chiar dacă de-mprumut, se leagă cu trupul satului, îl întregeşte. Revenind la Hurezi, nu trebuie să fii expert pentru a băga de seamă că izvodul bisericii celei mari este acela al mînăstririi Curtea de Argeş. Cu numai două turle - şi fără desăvîrşirile celei dintîi -, ctitoria lui Brâncoveanu nu e nici pe de-antregul copie, nici născocire pe de-a-ntregul. De la Argeş ia planul temeliei şi generozitatea pronaosului; din goticul moldovenesc - plantat în ţara Românească, de meşterii lui Vasile Lupu - împrumută chenarele ferestrelor; din loggia veneţiană - dar şi din prispa oltenească - îşi însuşeşte pridvorul deschis, cu coloane sculptate, multiplicat apoi şi amplificat în hora chiliilor; din templul oriental aduce portalul de piatră, înalt, cu pisanie deasupra şi vrejuri de floare împrejur. Caracterele majore ale altor stiluri sunt încorporate aici ca amănunte ale unui întreg prin care se rosteşte un stil nou în toată puterea cuvîntului, izvorît din tradiţie şi nu mai puţin original.
  ... Trebuie să ţinem seama că mînăstirea, aşa cum am mai spus, a servit şi drept reşedinţă domnească, ceea ce presupune întărituri şi un corp de gardă. Pe de altă parte, fortăreaţa e vizibilă doar pe dinafară. Pe dinlăutru se desfată mînăstirea-mînăstire, cu cerdacurile deschise prin două rînduri de arcade odihnite pe stîlpi de piatră, întrerupte de patru pridvoare. Cel mai frumos dintre acestea e foişorul lui Dionisie, lîngă paraclisul domnesc, ridicat de al treilea din cei paisprezece egumeni ai Hurezilor, cu un gust întru nimic mai prejos decît al voievodului cărturar. Dacă-mi place să-l văd pe Brâncoveanu aplecat pe planurile mînăstirii, chibzuind cu meşterii şi hotărînd rotundul operei, cu nu mai puţină plăcere mi-l închipui pe Dionisie Bălăcescu îndrumîndu-şi pietrarii întru zămislirea acestui foişor, cu minunaţii lui stîlpi de piatră răsuciţi din daltă şi înfloriţi în chipurile osebite, cu portalul ospitalier, îmbiind musafirii spre arhondaric, cu straja scării pe care se răsfaţă nu numai acvila bicefală a Bizanţului cantacuzin, ci şi - într-un singur medalion! - corbul muntenesc şi bourul Moldovei, anticipare cu peste două secole a unirii celor două principate.